Evaluarea şcolară-funcţii

            

                                                        Evaluarea şcolară-funcţii  
                
        Ade­sea, în școală, eva­lu­a­rea este uti­li­zată ca „bici” sau „bom­bo­nică” pen­tru men­ți­ne­rea ilu­ziei de auto­ri­tate a pro­fe­so­ru­lui. Și mai frec­vent, prin eva­lu­are copiii sunt jude­cați, eti­che­tați, com­pa­rați cu cole­gii. Însă argu­men­tul lui „așa se face” nu poate jus­ti­fica o prac­tică în dez­a­cord cu prin­ci­pi­ile educative.

       Funcţiile evaluării constituie răspunsuri la întrebarea „În ce scop evaluăm?”. Dacă evaluarea nu este un scop în sine, trebuie să determinăm raţiunile pentru a consuma timp, efort şi energie pentru proiectarea şi realizarea sa. Trebuie să facem de la bun început precizarea că nu există consens terminologic asupra funcţiilor evaluării, literatura de specialitate fiind presarată cu clasificări şi descrieri ale acestora.

       O sinteza a abordarilor din literatura de specialitate ar conduce la determinarea a două categorii fundamentale de funcţii ale evaluării (I.T. Radu, 1981; Moise, 2007): funcţii sociale şi funcţii pedagogice.

     Dintre funcţiile sociale cea mai importanta este aceea de asigurare a feedback-ului catre societate, în raport cu finalităţile educaţionale împartăşite la un moment dat şi care trebuie să orienteze în permanenţă viaţa şcolii. Mai precis, şcoala are datoria de a informa factorii sociali (familii, comunitate,) cu privire la nivelul pregătirii elevilor (pe tot parcursul procesului educaţional) şi la numărul de absolvenţi pe cicluri de învăţamânt şi profilul lor (la finalul procesului). Dintre funcţiile pedagogice cele mai importante pot fi considerate: orientarea şi ameliorarea activitaţii educaţionale şi luarea deciziilor cu privire la rezultatele elevului prin notare. De asemenea există şi alte funcţii descrise în lucrările dedicate evaluării şcolare pot fi asociate celor enumerate mai sus.

      Astfel,  funcţia de prognoză (anticiparea rezultatelor viitoare ale elevului pe baza celor obţinute în prezent),funcţia de diagnoză (stabilirea nivelului elevului la un moment dat, în scopul adecvării activităţilor educaţionale la nevoile sale de învăţare), funcţia de orientare scolară (stabilirea profilului aptitudinal al elevului în vederea orientarii sale în etapele urmatoare de şcolarizare sau în viaţa profesională), funcţia de feedback pentru profesor (utilizarea rezultatelor evaluării pentru ameliorarea activităţii de predare) sunt parte a setului de funcţii pedagogice de orientare şi ameliorare. Funcţia de certificare (a competenţelor la finalul unui ciclu de învaţământ), funcţia de ierarhizare (clasificarea elevilor după nivelul rezultatelor şcolare) pot fi considerate aspecte ale funcţiei decizionale.

                           Funcţii ale evaluării descrise în literatura de specialitate

Autor	Funcţii ale evaluării
I. Radu (1995, pp. 257 - 260)	1)Conexiunea inversa în procesul de instruire           2)Masurarea progresului realizat de elevi                3)Valoare motivaţionala                                    4)Stimularea autoevaluarii şi a formarii constiinţei de sine                                                                   5)Reglare
I. Jinga si E. Istrate (1998, pp. 322 – 323)	1)Funcţia de control                                            2)Funcţia de reglare a sistemului                            3)Funcţia de predicţie                                           4)Funcţia de clasificare si selecţie                         5)Funcţia educativă                                               6)Funcţia socială
J. Vogler (2000, p. 31)	1)Recompensarea sau pedepsirea elevilor în funcţie de natura performanţelor obţinute de acestia în activitatea de învaţare;                                          2)Clasarea şi compararea rezultatelor în funcţie de probele comune,                                                   3)Informarea autorităţilor scolare si a parinţilor în legatura cu meritele sau deficienţele fiecarui elev
C. Cucos (2002, p. 373)	1)Funcţia de constatare                                        2)Funcţia de informare                                        3)Funcţia de diagnosticare                                   4)Funcţia de pronosticare                                    5)Funcţia de selecţie                                            6)Funcţia pedagogică
I. Cerghit (2002, pp. 301 -303)	1)Funcţia constatativ-explicativa sau de diagnoză 2)Funcţia de supraveghere (de control sau monitorizare)                                                       3)Funcţia de feed-back                                       4)Funcţia de ameliorare                                         5)Funcţia de motivaţie, de stimulare                       6)Funcţia de prognoză 7)Funcţia de stimulare a dezvoltării capacităţii de autoevaluare la elevi

                

       Bibliografie:

1. Constantin,  C.(2008).Teoria şi metodologia instruirii.Iaşi: Polirom                                           

2. Constantin, M. ,Curs Teoria şi Metodologia Evaluării                                                                 3.Cerghit, I. (1996), Principiile procesului de învăţământ, în Cerghit I., Radu I.T., Popescu E.,  Vlăsceanu L., Didactica, EDP, R.A., Bucureşti.                                                                                 

4. Pavelcu, V. (1968), Principii de docimologie. Introducere în ştiinţa examinării, EDP, Bucureşti.

              

Terapia prin jocul cu nisip

       Un filmuleţ despre terapia prin jocul cu nisip,o metodă nouă, utilizată în psihoterapie, aceasta făcând parte din grupa terapiilor dinamice, de profunzime.

Sursa: www.youtube.com

Poţi găti chiar dacă eşti imobilizat într-un scaun cu rotile.

               

       Un filmuleţ prin care se demonstrează că se poate găti chiar dacă eşti imobilizat într-un scaun cu rotile. De asemenea se prezintă tehnicile utilizate de persoanele în scaun cu rotile pentru a găti.

Sursa: www.youtube.com

 

Sindromul Down (mongoloidism, trisomia 21)

                                                                          Trăsături

           
        Sindromul Down sau mongoloidismul este o afectiune permanenta in cadrul careia o persoana se naste cu anumite trasaturi fizice distincte, de exemplu facies aplatizat, gat scurt, si un grad de intarziere mintala.
        Persoanele cu Down au o faţă rotundă, lăţită excesiv şi plată, nereliefată. Ochii sunt implantaţi la distanţă, cu globi mici. Nasul este gros şi turtit, gura este mică, permanent întredeschisă, lăsând să atârne o limbă neobişnuit de mare. Urechile sunt mici, asimetrice, implantate neregulat. Gâtul este scurt şi gros, capul părând implantat în torace. Mâinile sunt mici, scurte, late, cudegete aparent de aceeaşi lungime, iar picioarele sunt scrute şi plate, cu degete mici. Pielea este aspră, uscată, neobişnuit de elastică, roşie pe obraji. Musculatură hipotonă (tonus muscular scăzut) şi organe genitale subdezvoltate.

Prezentare de carte

                                      

       

                          Sexualitatea  şi perversiunile sexuale

                                                          Jean-Michel Magis

       Cartea  ’’Sexualitatea şi perversiunile sexuale’’, este scrisă de Jean-Michel Magis un autor francez şi a apărut la editura Aurelia în anul 1997. Aceasta este structurată în două părţi: în prima parte autorul vorbeşte despre  deviaţiile obiectuale, iar în cea de-a doua parte despre deviaţiile funcţionale.

      În categoria deviaţiilor obiectuale autorul include auto-erotismul. Acesta reprezintă activitatea sexuală solitară, îndreptată asupra propriului corp. Autorul vorbeşte şi despre  homosexualitate, care constă în relaţiile dintre două persoane de acelaşi sex, dar şi despre fetişism. Fetişismul reprezintă ataşamentul erotic faţă de lucruri neînsufleţite sau de părţi ale trupului aproapelui. O altă deviaţie funcţională este necrofilia care constă în obținerea plăcerii sexuale prin contactul  cu cadavrele. Eonismul sau travestismul constă în dorinţa individului de a se îmbrăca în hainele sexului opus. De asemenea autorul vorbeşte şi despre zoofilie, pedofilie  şi gerontofilie. Zoofilia se referă la toate raporturile sexuale pe care fiinţele umane le pot avea cu animalele. Pedofilia se referă la relaţiile sexuale ale unui adult cu un copil, iar gerontofilia se referă la relaţiile sexuale ale adulţilor cu bătrânii.

       În categoria deviaţiilor funcţionale autorul include sadimul, care constă în căutarea și obținerea unei excitații sexuale prin activități reale și non simulate, care provoacă suferință fizică sau psihică altcuiva. Tot în această categorie include şi masochismul care constă obţinerea plăcerii sexuale prin suferinţă fizică şi psihică, doriţa insaţiabilă de a fi supus şi de a primi ordine. De asemenea, tot în această parte a cărţii autorul vorbeşte despre sadismul major, care are acelaşi caracteristici cu sadismul, însă cu observaţia că se poate ajunge la crime sexuale. Voyeurismul este o altă perversiune de natură funcţională, o perversiune de vedere, care deplasează accentul erotic de la funcţia genitală spre cea a văzului, cum ar fi privirea unui act sexual între două persoane străine lui, strip-tease-ul sau contemplarea trupului feminin.Exhibiţionismul reprezintă tot o deviaţie funcţională, care constă în dorinţa unor persoane de a se arăta goale pe stradă şi pentru bărbaţi dorinţa de a-şi arăta penisul în erecţie. Fixaţiile anale reprezintă perversiunile legate de excremente, iar ondinismul perversine legată de urină. De asemenea tot în această categorie a deviaţiilor funcţioanle, autorul include şi nimfomania. Aceasta se manifestă prin  schimbarea partenerilor în continuu, dăruirea  indiferent cui, imposibilitatea de a rezista acestei pulsiuni. Sexualitatea de grup, schimburile de parteneri şi incestul sunt încadrate de autor tot în această categorie a deviaţiilor funcţionale.Incestul reprezintă relaţiile sexuale între membrii aceleiaşi familii,între părinţi şi copii, frate şi soră, între veri.

       Freud ne va spune: suntem cu toţii nişte perverşi, iar Sade sau Masoch ne vor arăta  că totul este o problemă de nuanţă. Perversiunea depinde în mod direct de cultură şi moravuri.Ceea ce noi numim, de exemplu atentat la pudoare, nu există într-o societate nudistă. Exhibiţionismul şi voyeurismul sunt ignorate de multe populaţii africane, iar homosexualitatea era foarte apreciată în Grecia Antică.

     Recomand această carte deoarece oferă un preambul asupra noţiunilor de sexualitate, informaţiile fiindu-ne utile pe parcursul întregului curs de psihosexologie.